Premii & Juriu

Celebrăm realizările deosebite în stomatologie prin cinci categorii principale, ce pun în valoare responsabilitatea socială, leadershipul, viziunea și inovația în domeniul stomatologic, precum și trei categorii speciale, dedicate profesioniștilor care au avut un impact și un aport semnificativ în dezvoltarea stomatologiei în România. Personalități remarcabile din domeniile sport, media, business, actorie și medicină vor juriza și desemna câștigătorii premiilor Galei. 

Categorii de jurizare

Se vor nominaliza proiecte inițiate de Colegii teritoriale ale medicilor stomatologi, care au avut un impact semnificativ asupra comunității: campanii de prevenție, de educație medicală, initiative de îmbunătățire a accesului la servicii stomatologice, proiecte caritabile. 

Se vor nominaliza inițiative dezvoltate de asociații profesionale sau companii din domeniul stomatologic, menite contribuie la sănătatea orală prin programe de conștientizare, tratamente gratuite pentru persoanele vulnerabile sau campanii educaționale sau de informare. 

Se vor nominaliza profesioniștii din domeniul stomatologic care s-au remarcat prin activități/proiecte de voluntariat, implicare și responsabilitate socială, aducând un aport semnificativ în comunitate 

Se vor nominaliza medici stomatologi aflați la început de carieră, care au demonstrat excelență profesională, implicare activă în comunitate, dorința de a inova în practica stomatologică sau initiative de îmbunătățire a stării de sănătate orală a românilor. 

Se vor nominaliza femeile din domeniu, care au avut un impact semnificativ în dezvoltarea stomatologiei și care au adus o schimbare pozitivă în comunitatea medicală, fie prin contribuții științifice, prin mentorat și educație, fie prin dezvoltarea unor inițiative de succes menite îmbunătățească practica stomatologică, fie prin proiecte de responsabilitate socială. 

Premii speciale

  • Premiul pentru contribuție excepțională la politicile de sănătate orală
  • Premiul pentru carieră și contribuție la dezvoltarea stomatologiei în România
  • Premiul special pentru jurnalism și educație în sănătatea orală

Ne dorim ca exemplele de implicare, leadership și excelență să fie recunoscute și promovate la nivel național. Consideri că activitatea ta, a unui Colegiu teritorial sau a unui profesionist din domeniu merită promovată și premiată?  

Juriu de elită

David Popovici

Un fenomen al natației mondiale, David Popovici a uimit lumea sportului prin performanțele sale remarcabile. Determinarea și talentul său l-au propulsat în topul înotătorilor internaționali, devenind un simbol al excelenței sportive românești. 